Hrănirea bebelușului la sân sau cum îi poți vorbi fără cuvinte

Hrănirea bebelușului la sân sau cum îi poți vorbi fără cuvinte

Atunci când o proaspătă mămică alege să-și hrănească bebelușul la sân ea deschide o portiță secretă spre mintea și sufletul celui mic. Prin această portiță secretă se creează o conexiune profundă ce dă naștere mai multor beneficii. Vă invit în cele ce urmează să descoperiți despre ce este vorba!

Imaginați-vă că momentul în care mămica așază bebelușul la sân este asemănător momentului în care ridici receptorul telefonului, îl așezi la ureche, iar la capătul liniei auzi valurile mării, auzi parcă dansul haotic al fluturilor sau adierea vântului lin. Îți face bine, te bucură, te încântă, te relaxează.
Prin hrănirea la sân, o mămică reușește să creeze o legătură foarte strânsă cu bebelușul. Reușește să-i vorbească fără cuvinte, transmițându-i că este acolo pentru el, că va avea grijă de el, că-l va iubi, că-l va înțelege și că-i va alina supărările.
Prin hrănirea la sân, o mămică va crea o conexiune emoțională și psihoafectivă puternică, ce va avea numai beneficii asupra dezvoltării bebelușului.
Prin hrănirea la sân, o mămică îi va oferi bebelușului său toți nutrienții necesari unei dezvoltări armonioase: vitamine, minerale, proteine, lipide etc.

Hrănirea la sân îi aduce și mamei o serie de beneficii, printre care: scăderea în greutate și prevenirea bolilor la nivelul sânilor. Tot la capitolul beneficii intră și comoditatea oferită de procesul alăptării, mămica nemaifiind nevoită să alerge în miez de noapte după lapte praf la magazin sau să pregătească pe întuneric în bucătărie biberonul bebelușului, să-l sterilizeze, să-l încălzească sau să-l curețe. De asemenea, nu sunt de neglijat nici beneficiile de ordin economic și financiar.

Într-adevăr există și aspecte mai puțin plăcute despre care prea puțină lume discută. Haideți să le trecem și pe acestea în revistă și să transmitem un zâmbet de apreciere tuturor mămicilor care își hrănesc bebelușii la sân.
În primul rând, un bebeluș hrănit exclusiv la sân este un bebeluș dependent de mămica sa. Acest lucru o împiedică pe mamă să plece de acasă o perioadă mai mare de timp, să aibă un program riguros, să-și stabilească întâlniri la ore fixe etc.
În al doilea rând, alăptarea la sân îi extrage mamei vitaminele și mineralele din organism, fapt care o poate determina să se simtă uneori obosită, lipsită de puteri. În aceste cazuri, mama simte nevoia unor suplimente alimentare/vitamine care să o repună pe picioare.
În al treilea rând, alăptarea poate deforma sânii, iar unele mămici se pot simți ușor inconfortabil în fața schimbărilor.

Dragă mămică, este minunat să-ți privești bebelușul atunci când îl hrănești la sân. Cred că el simte cum prin privirile tale coboară asupra lui raze strălucitoare de iubire.
Dacă simți că-ți dorești să ai o activitate în timp ce alăptezi, nu e nimic greșit. Ai putea, de exemplu, să citești câteva pagini dintr-o carte care să te relaxeze sau să te încarce cu energie pozitivă. 🙂

Îți doresc să ai parte de experiențe frumoase și liniștite alături de bebelușul tău!

Cu drag și prietenie, echipa Botosheria

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart
Scroll to Top